joi, 29 octombrie 2009

Serios, ce este un bărbat?

Gata cu gluma, m-am jucat puţin cu noţiunea de bărbat pentru că vroiam neapărat să vă arăt sutienele masculine. Dar chiar îmi pun problema în mod serios: ce este un bărbat?
La vârsta asta, mă surprind bâlbâindu-mă când este vorba de băieţi/bărbaţi, la fel, când este vorba de mine, mă simt femeie doar când fetiţa vecinilor îmi spune în lift "Bună ziua" sau "săru'mâna", iar eu mă opresc, mă uit în spate buimacă, să văd cu cine vorbeşte şi îi spun pentru a ţ-a oară să-mi spună "bună" când mă vede.
Un prieten foarte bun mă tachinează mereu când îl mai pun la curent cu las telenovelas din viaţa mea personală. Îmi spune mereu că nu am avut un bărbat adevărat până acum (şi că mai trebuie să cresc vreo doi ani ca să suport unul :P ). Cu toate miştourile lui, îi dau dreptate.

Când mă gândesc la prototipul din mintea mea, prima oară văd siguranţa de sine. El este foarte sigur pe calităţile lui, de aceea nu va mai simţi nevoia să epateze, să impresioneze. El doar se va expune într-un fel în care să înţelegi cine este şi ce îţi poate oferi. Îţi va spune direct ce vrea de la tine, pentru că ştie asta şi nu vrea să-şi piardă timpul.
Bărbatul nu fuge. De responsabilităţi sau de discuţii. (Exceptând alarma roşie de femeie isterică, aceasta va fi evitată cu orice preţ). Este în stare să-şi explice acţiunile şi sentimentele şi să le suporte consecinţele.
El se comportă bine în societate. Va şti să vorbească cu părinţii tăi, să scape de un beţiv insistent, să glumească între oameni noi şi să convingă un copilaş să-i spună câţi ani are. Ce nu prea înţeleg la comportamentul unui bărbat în societate este de ce nu cere niciodată indicaţii pe stradă. (Orgoliul? )
Pe bărbat îl caracterizează acţiunea. Nu-mi imaginez prototipul meu de bărbat stând la iarbă verde, indecis, fumând o ţigară şi privind visător la orizonturi. Pentru că este aplecat deja deasupra unei bucăţi de lemn pe care fie o sparge, fie o incendiază. La fel, nu mi-l imaginez lăsând un lucru din casă să scârţaie (în afară de pat, poate, care-i oferă satisfacţia de a-şi auzi mişcările).
Lui nu îi este frică să se murdărească. La fel ca reclama de la Omo, distracţia înseamnă murdărie şi totul se poate spăla ulterior. Un tip care este mult prea pedant şi vrea o curăţenie excesivă în jurul lui mi se pare vulnerabil. A nu se înţelege că bărbatului îi place să fie murdar, ci doar realizează că uneori sunt lucruri mai importante decât a rămâne curat.
Bărbatul este stabil psihic şi îşi controlează emoţiile. Ba mai mult, le controlează şi pe ale tale. Vorba cântecului... "You need someone who's there whether you're lucid or delusional / You need someone to hold your hand if your confused at all". Asta nu înseamnă că este stană de piatră, inimă de gheaţă, monstru insensibil, ucigaş de căţeluşi etc.
Aaa! Că tot am ajuns aici, bărbatul iubeşte animalele pentru că nu are nevoie să se simtă el "regele junglei". Aşa că nu dă cu piciorul în câini şi pisici. Bun.
...Mai am o singură, ultimă condiţie ca să recunosc un bărbat printre băieţi. UN BĂRBAT NU POARTĂ SUTIEN!

Fin

joi, 15 octombrie 2009

Ce este un bărbat?

Dacă tot se discută aşa mult despre lucruri simple şi prosteşti, să vă zic subiectul pe care vreau să-l dezbatem: bărbatul. Ce este ăla un bărbat? ..."adevărat", aş putea să adaug, dar este mega-clişeu. Sau, cum ar spune un fost "socru" de-al meu... "Mă, tu eşti bărbat sau cartof prăjit?".

Prin urmare, îmi pun şi eu o întrebare pertinentă: ce face trecerea de la cartof prăjit la bărbat?
Definiţia din dex:
BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s.m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.
Îmi place definiţia din dex, s-ar putea spune că mi-a rezolvat dilema. Dar am câteva adăugiri.
Măi băieţi, ziceţi mersi că nu suntem membri de trib şi nu trebuie să treceţi prin ritualuri dureroase de iniţiere (pupatul maimuţei, zdrelirea ştrumeleagului etc.). Totuşi, nu vă grăbiţi să vă numiţi "bărbaţi", pentru că un bărbat:

- se poate bărbieri zilnic, chiar şi de două ori pe zi dacă vrea;
- poate să deschidă borcanul cu castraveciori muraţi;
- dă hrean pe răzătoare fără să plângă, la fel taie şi ceapa;
- ...asta când mai nimereşte în bucătărie;
- nu te foloseşte drept scut uman;
- poate să deschidă o uşă atât de tare încât să se izbească de perete şi să se închidă din nou;
- nu ştie ce culoare este fuchsia;
- nu poartă eşarfă;

...şi, în cele din urmă, trebuie să adaug...

- UN BĂRBAT NU POARTĂ SUTIEN!



P.S.> Promit să revin cu un post ceva mai serios, în curând.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Cutiuţe


Prima impresie contează.
Tocmai de-aia nu fac eforturi să par mai profesionistă pentru angajator, mai elegantă şi sexy la prima întâlnire, mai cuminte în faţa mamei lui, mai deşteaptă la facultate. Vreau ca reflexia mea în ochii celorlalţi să fie cât mai aproape de adevăr. Asta pentru că, deşi îl pierd şi îl omor constant, timpul meu este preţios când vine vorba de oameni. Nu vreau să pierd timpul cuiva prin artificii care îi distrag atenţia de la persoana mea reală.
Ce contează pentru mine cel mai mult? Să am lângă mine oameni curajoşi, care îşi asumă antipatia, defectele, părerile şi care pot să discute cu mine, nu numai în acelaşi limbaj verbal, dar şi pe aceeaşi limbă a lungimilor de undă.
Din cauza asta urăsc, dar URĂSC complezenţa, zâmbetele false şi întâlnirile întâmplătoare cu foşti colegi care îmi spun "Mă bucur că eşti ok" sau "Poate mai vorbim", deşi ştim cu toţii că ambele sunt minciuni. Evit să am contact cu persoane de genul ăsta.
Şi tocmai din toate motivele de mai sus, pe care le-am ţesut şi înşirat aici, urăsc categoriile în care mă bagă oamenii.

Mi s-au spus multe lucruri de către cei care nu mă cunoşteau: că sunt tocilară pentru că am fost într-un liceu bun, că ascult Britney Spears pentru că par girly, că sunt de bani gata pentru că stau într-o zonă bună, că vreau să mi-o trag pentru că sunt prietenoasă, că sunt proastă pentru că sunt blondă, că am fiţe pentru că sunt din Bucureşti sau că sunt mahalagioaică pentru că fumez.

Chiar spuneam cuiva astăzi... Mai mult decât să primesc atenţie îmi place să îi surprind pe oamenii care mă subestimează. Cine poate să vadă mai departe de stereotipuri va fi surprins, cine nu poate, urmează un drum paralel cu drumul meu.

Nu vreau simpatie, sau invidie, oameni care să fie de acord cu mine sau cărora să le stric ziua. Vreau să fiu luată aşa cum sunt, fără supoziţii, fără grabă şi fără etichete.

Nu sunt o bucureşteancă blondă şi rockeriţă, ci sunt o persoană care nu poate fi rezumată în trei cuvinte.
Pentru că nu încap în cutiuţele mici.

vineri, 2 octombrie 2009

Nookie call


Mă uitam şi eu cum îmi găsesc oamenii blogul pe google...
Cei mai mulţi caută gagică sau variaţiuni pe această temă. Unul a fost mai specific şi caută direct gagică bună de sex. (Amice, caut-o pe aia cu experienţă, dar sper că nu eşti tipul gelos).

Cineva însă a ajuns pe blogul meu în felul următor: "cum sa vb pervers sex la telefon".
Şi mi-am amintit că asta mă întreb şi eu de multe ori! Cum faci, domnule, să faci sex prin telefon?
Păi aş începe cu un preludiu de două beepuri tandre, cu Nokia tune dată la un volum mediu şi cu vibraţiile pornite... Apoi aş suna cu număr ascuns, ca să îl iau prin surprindere şi să tresară la auzul vocii mele suave.. "Bau!". I-aş închide însă repede, ca să îl întărât mai mult. Acel sunet "tî tî tîî" va fi ca o limbă pe lobul urechii pentru el. I-aş mai da un beep pregătitor, apoi aş trece direct la acţiune...
Dar nu înainte să-i trimit un mesaj în care îi enumăr toate piesele de îmbrăcăminte pe care le port, ca să ştie dinainte ce să dezbrace.
Apoi l-aş suna şi ar începe sexul la telefon... Mmm...

- Bună, ce'aci?
- Bene... Deci vrei să facem sex la telefon?
- îhîm.
- A, ok. Stai să dau televizorul mai încet.
- Ok. Ai primit mesajul?
- Ce?
- Ai primit mesajul?
- Da, da. Auzi, e sutienul ăla care se deschide în spate?
- Da, mă.
- Ok. (Televizorul e pe mute şi el skipuieşte programele...)
- Ăăă... Încep eu. Abia aştep... hhrr... chiloţi.... vjvjmm... te ling între... bzbzbz.
- Vezi că iar ţii degetul pe antenă. (Îşi dă ochii peste cap).
- Sorry. Ziceam că abia aştept să ... (Vocea se aude mai departe) Nu acum, maamă. Vorbesc la telefon!
- Iar te strigă maică-ta să-ţi speli vasele?
- Da, i-am explicat că cine găteşte nu spală. E o regulă.
- La mine nici nu găteşti, nici nu speli.
- Hai, mă, du-te...
- He he. (A găsit un meci interesant)
- Deci... Taci că ziceam ceva.

Cred că aşa s-ar desfăşura sexul la telefon pentru mine. Nici nu îmi place să vorbesc la telefon, d-apoi să mai fac şi sex.
În plus, vorbitul este un mod dificil de a-ţi folosi gura pentru a excita pe cineva.