Bărbatul din mine

Uneori se manifestă zgomotos, alteori dispare.
Bărbatul din mine este foarte protector, poate la fel de protector pe cât am eu nevoie de protecţie ca femeie. L-am simţit puternic şi posesiv vis-a-vis de prezenţele feminine din viaţa mea. El le-a înconjurat cu braţul în locuri periculoase, el le-a dat bucata cea mai mare de prăjitură şi s-a bucurat de momentele lor de strălucire.
El a stat cu un pas mai în spate, sacrificând bucuria feminină de a ajunge acolo prima. El a urmărit cu privirea şi a zâmbit a confirmare când ele au dansat sălbatic pe mese, gata să le apuce de umăr când se dezechilibrau.
Bărbatul din mine este camarad cu ceilalţi bărbaţi. Este egalul lor şi nu are nevoie să i se deschidă uşa. Bărbatul din mine râde la glume misogine şi ţine partea celor cu prietene prea posesive.
Este pacifist, nu-i place violenţa. Dar nu poate să o potolească pe eu-femeia isterică şi nervotică. Bărbatul din mine nu ar aduce flori. I s-ar părea prea siropos. Dar ar fi acolo cu fiecare celulă şi fiecare gând, într-o trăire intensă. Şi efemeră...
Pentru că bărbatul din mine se plictiseşte repede. Persoanele din viaţa lui sunt episodice. Bărbatul din mine este independent şi de fapt nu pierde pe nimeni niciodată, pentru că nu cere să aibă pe cineva. Bărbatul din mine a plecat de mult mai departe atunci când eu-femeia încă mai lăcrimează pe perna. Atunci o ia de mână şi o trage după el.
Bărbatul din mine este frumos, însă nu este cizelat. Are gesturi puţin brutale şi părul răvăşit. Nu l-ai invita la o serată dansantă. Dar ar fi primul om pe care te-ai baza. El rămâne integru, pentru că are principii solide.
Bărbatul din mine mă echilibrează.

Evitaţi excesul de sinceritate

Aveţi grijă la zahăr, grăsimi, alcool şi sinceritate. Excesele dăunează grav sănătăţii. De aceea, vom învăţa astăzi o lecţie importantă despre sinceritatea selectivă.
Sinceritatea este ca un topor. Poţi tăia lemne pentru foc cu un topor sau poţi să-l înfigi în craniul cuiva. Trebuie folosită cum trebuie, altfel oamenii suferă, inclusiv tu. Sigur ştiţi sau poate chiar voi sunteţi acei oameni care se plâng că sinceritatea lor e un defect şi le aduce numai supărări şi necazuri. Asta pentru că aţi sărit peste lecţia asta cu selectivitatea.
Nu este bine pentru nimeni să spui totul, când este vorba de lucruri irelevante din trecutul tău, lucruri pe care ceilalţi nu le-ar înţelege sau lucruri pe care nu poţi nici tu să le explici. Pentru că toată lumea te judecă, indiferent că vezi asta sau nu. Chiar şi familia, chiar şi prietenii. Acţiunile tale au consecinţe, tu proiectezi o imagine pe care ceilalţi o percep şi niciodată, dar niciodată, nimeni nu te va înţelege total. Din acest punct de vedere, toţi suntem singuri, toţi murim singuri. Dar să nu o dăm în filosofie...
Nu îndemn la minciună, deşi există acele minciuni pe care americanii le numesc "white lies", adică "minciuni albe". Sunt acele minciunele inofensive sau chiar favorabile pentru cei implicaţi. Aici intervine însă altceva: eşti oare în măsură să distorsionezi adevărul?
Aşa că eu vă propun să revenim tot la sinceritatea selectivă. A omite ceva care dăunează în loc să vindece. Vă dau două exemple: cineva mă tot bătea la cap mai demult să îmi sun un fost prieten după 7 luni de la despărţire şi să am un heart-to-heart cu el în care să-i spun cu cine l-am înşelat şi de ce. Nu am făcut asta, pentru simplul fapt că pe omul ăla nu îl ajuta adevărul ăsta, ci îi făcea mai mult rău. Uneori este prea târziu să spui adevărul şi este mai benefic să laşi lucrurile aşa cum sunt, fără să mai deschizi răni. Şi ajungem la al doilea exemplu. Victor, unul dintre foştii mei prieteni, mă înşela. Dar niciodată nu m-a minţit când l-am întrebat dacă o face. Pur şi simplu se eschiva, niciodată nu a spus "Nu, nu te înşel". A avut grijă să aibă această portiţă prin care el să scape oarecum curat. Nu am ştiut nimic despre asta până după despărţire, când mi-a povestit tot ce a făcut. Sincer, nu m-a ajutat deloc, a fost o dezamăgire uriaşă. Sunt momente în care este mai bine să nu ştii tot. Pentru că apoi nu prea mai eşti capabil să ai încredere în oameni şi ajungi să sufli în iaurt şi să fii paranoic. Ceea ce strică toată distracţia, desigur.
Încrederea. Pentru mine, cel mai important lucru şi cel mai frumos lucru pe care să mi-l dăruiască cineva. Mai ales din postura de "Sophiestricata". Bineînţeles, cum toţi ştim, încrederea se câştigă în timp şi se dovedeşte prin fapte. Dar ea ar putea fi întreţinută de sinceritatea selectivă. Poate am un punct de vedere greşit, dar consider că aş fi primit mai multă încredere dacă nu m-aş fi expus atât de mult judecăţii celuilalt. Pentru că "nu am o firmă bună", ca să citez pe cineva. Exact aşa cred că se simte un om care iese din puşcărie şi încearcă să se reabiliteze. Poţi deveni onest, poţi avea cele mai bune intenţii, dacă ai semnul în frunte, startul tău va fi cu beţe în roate.
Aşa că sunt absolut convinsă că a omite unele lucruri este un lucru benefic. Nu să minţi, doar să omiţi. Iar testul important vine atunci când iese adevărul la iveală - ca uleiul din apă - şi vezi cât de acceptat este adevărul tău şi cât de acceptat eşti tu.
Aşa că ţineţi minte: zahărul, grăsimile şi adevărul trebuie servite cu linguriţa, nu cu tona.

"Caut gagică"

Despre cei care "caută gagică"... Chiar m-au pus pe gânduri astăzi, după ce am văzut vreo 10 de genul ăsta care căutau gagică pe un site deloc matrimonial. Ce-i cu voi, oameni buni? Aveţi impresia că sunteţi în târg la Vitan şi căutaţi o bujie sau o pelerină de ploaie? Gagicile sunt peste tot, reprezintă femelele din specia voastră, dooh. Nu sunteţi leoparzi sau balene ca să trebuiască să le căutaţi. Femelele speciei noastre sunt în orice staţie de autobuz, în orice bar, în orice Mall. Voi nu trebuie să le căutaţi, ci trebuie să fiţi destul de buni ca să vă remarcaţi.
"Caut gagică". Bravo, mă! Tu şi celălalt milion de burlaci. Este exact ca atunci când claxonezi după fete pe stradă. Te aştepţi să ce? Să alerge după tine, să se aşeze în dreapta şi să îţi facă o felaţie? Crezi că este suficient să vrei? Trebuie să şi poţi. Să o faci să vrea să fie gagică-ta.
Pe de altă parte sunt cei care se plâng că femeile sunt ba curve, ba materialiste. Aştia se întreabă, chipurile retoric, "unde sunt fetele cuminţi, care nu vor maşini luxoase şi tipi cu bani?". Păi, chiorex, sunt peste tot în jurul tău. Dacă am vrea toate numai maşini luxoase s-ar duce dracu' specia asta. Numai că ţie nu îţi plac fetele normale, tu ai vrea să ai maşina luxoasă şi fetele care vor maşini luxoase. Sau ai vrea ca o fată de genul ăsta să te cunoască şi să vadă ce om interesant eşti, apoi să trăiţi într-un cort tot restul vieţii şi să fii primul din viaţa ei pe care l-a iubit cu adevărat.
Dar mă uit la tine... Şi văd un om neinteresant. Care nu arată bine. Care se îmbracă exact ca toţi ceilalţi. Care are aceeaşi freză. Care are aceleaşi hobby-uri şi aceleaşi fraze de agăţat. Eşti unul dintre băieţii stas pe care îi găsesc la fiecare doi paşi. Cel care caută normalitatea. Şi gagică pe net.
Mai întâi fă ceva cu tine, remarcă-te, fă-ţi reclamă. Întreabă-te ce vor femeile, ce fel de lucruri le plac. Uită-te mai mult la tine şi mai puţin la ce spun alţii. Nu, serios, mai uită-te la tine, uită-te în oglindă şi fă ceva cu tine. Fă sex mai bine, vorbeşte-i mai mult. Acultă mai mult. Cunoaşte-o, apoi spune-i că vrei gagică. S-ar putea să te loveşti de un refuz. Asta nu o face pe ea curvă sau materialistă, asta te face pe tine insuficient. Aşa că mai lucrează.