Blogul meu nu mai e virgin

Blogul meu a fost până acum un virgin al lepşelor. A tot aşteptat leapşa perfectă pe un cal alb, dar ea nu a venit niciodată. Lepşe au tot venit şi au tot plecat, iar blogul meu a rămas nelăpşuit. Aşa că s-a gândit să o pună cu prima leapşă venită în cale, oricum ar fi ea.
Leapşa de la Jteph:


SUNT cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă şi cea mai amuzantă.
AŞ VREA să primesc un premiu pentru asta.
PĂSTREZ multe mărunţişuri cu valoare sentimentală, în principal ca să aibă nepoţii ce să exploreze mai târziu.
MI-AŞ FI DORIT să dispară toate ceainăriile, cu tot cu oamenii din ele.
NU ÎMI PLACE să mă repet, dar ceainăriile sunt enervante.
MĂ TEM de întuneric, câini, oameni, înălţime.
AUD des întrebarea: cum arăţi?
ÎMI PARE RĂU, dar n-o să aflaţi niciodată.
ÎMI PLACE să cred că am noroc. Funcţionează.
NU SUNT atât de rea precum credeţi.
DANSEZ lasciv pe boxe.
CÂNT cam urât, dar mă înscriu mereu la karaoke. Nu au ce să-mi facă.
NICIODATĂ n-am plătit iarba. Cred că trebuie să încep s-o fac.
RAR de tot se întâmplă să întârzii.
PLÂNG câte puţin în mine de fiecare dată când se pune o cratimă greşit.
SUNT CONFUZĂ de fiecare dată când citesc tabloidele: cine dracu' sunt oamenii ăia?!
AM NEVOIE de atenţie.
AR TREBUI să existe permise pentru făcut copii.
AŞ PUTEA să le implementez, dacă mă votaţi preşedinte.

Leapşa se duce mai departe la armin, John, No Mo', Sellina, Cătă, Spawn şi Uanadela.
Menţionez că nu mă voi sinucide dacă nu preluaţi leapşa. Eventual doar voi blufa.

Serviţi un ceai de mătrăgună?

Dacă ar fi să aleg câteva lucruri de pe lumea asta care mă plictisesc de moarte, în top 5 ar fi sigur poeziile şi ceainăriile. Pentru numele lui Dumnezeu, te rog fă-mi o favoare şi nu mă obliga să iau parte la aşa ceva!
Nu am absolut nimic de criticat, dar mă plictisesc în-gro-zi-tor chestiile astea. Numai pronunţarea acestor cuvinte mă plictiseşte: poezie; ceainărie. Îmi vine să-mi rup o mână de plictiseală când le aud.
Dacă am probleme cu somnul, îmi bag nasul 5 secunde într-o carte plină cu poezii şi s-a rezolvat. Numai vederea acelor rânduri simetrice, perfect alineate central, cu rânduri aproape (aproape!) egale şi rime de patru feluri îmi face creierul să treacă direct pe unde theta.
Poeziile ca poeziile... Dar nu-mi vorbi despre ceainării. Astea chiar îmi sunt antipatice, recunosc.
Ceaiul... Ceaiul trebuie să se bea într-un anumit fel. Tacticos, într-un ambient armonios şi confortabil, într-o companie plăcută, înconjurat de vechi şi de organic. Les examples: sub afganul de lână, la masă cu o doamnă îmbrăcată în catifea, pe veranda unei case vechi, în bibliotecă, într-un foişor din grădină. În locuri REALE. Ceainăriile atât de populare mă deranjează prin încercarea lor de a recrea asemenea locuri. Iar oamenii se duc ca nişte păcălici cu prietenii şi stau pe jos în ceainării, sorbind preţios din ceşcuţe.
Mare scofală! Pentru ieşit cu prietenii s-a inventat berea.
Învită-mă la o ceainărie şi o să vezi toată gama de mofturi şi figuri de care sunt capabilă. Mai bine îmi dai cu ceva în cap.

De ce? Pentru că mi se pare cea mai mare dovadă de snobism a tineretului din care fac parte. Hai să ne pudrăm cu importanţă şi să mergem la ceainărie, unde vom discuta despre validitatea ridicării degetului mic atunci când bei. Hai să mergem la ceainăria aia care ARATĂ ca o bilbiotecă. Hai la Cărtureşti, de fapt, să citim în timp ce bem ceai, de parcă ne-am simţi la noi acasă. .....Pffff!

Mai lipseşte o ceainărie la care îţi dau halat şi scufie. De ce nu mai stau oamenii pe la casele lor să bea ceai? Ceainăriile sunt fix ca acele lucruri pe care le faci în intimitate, dar pe care ţii să le arăţi şi prietenilor, mereu afişând o expresie falsă gen "e a doua mea natură, nu vreau să demonstrez nimic".

Uu! Am pornit de la plictiseală şi am ajuns la nervi. Asta se întâmplă când vorbesc despre ceainării.

Iubirea nu există

Eu şi El, la drum lung cu maşina, ascultând nişte ritmuri funky ale anilor '70, în timp ce soarele apune peste păduricile de lângă autostradă... El se concentrează la drum, eu îl ţin de vorbă:

- Chestia asta cu iubirea... Este luată prea puţin în serios de oameni. Toţi se grăbesc să spună "Te iubesc", de parcă fiecare fior care-ţi trece prin gonade înseamnă iubire.
...Mai sunt şi fetele care trăiesc în basme şi care îşi doresc atât de mult să iubească, încât au impresia că primul venit care zâmbeşte frumos, cu gropiţe, merită să fie iubit.
Plus, toată lumea dă tot felul de definiţii, absolut toţi au ceva de spus despre iubire, de parcă ar fi un lucru simplu şi uşor de înţeles, ca şi ei. Iubirea nu are definiţie, fiecare o percepe cumva, nu poţi spune că iubirea e ca atunci când faci pipi pe tine - da, am citit asta undeva.
...Şi bullshit-ul ăsta cu dragoste la prima vedere. Cum poţi iubi o imagine a cuiva? E ca şi cum aş iubi un poster!
Nu! Trebuie să cunoşti persoana aia, să-i vezi defectele şi să i le accepţi, nu să crezi că este perfectă. Trebuie să te cunoşti pe tine prin ea, să vezi dacă îţi doreşti cu adevărat să fii cu acea persoană. Aia e iubire, şi nici măcar definiţia mea nu este completă.

El este cu ochii la drum, căzut pe gânduri. Se întoarce spre mine şi, inocent, îmi spune:
-Dar eu te iubesc pur şi simplu, pisi. (rânjind)

Iubirea nu există. Nu este o normă. Nu este un cuvânt definibil. Pentru fiecare dintre noi înseamnă altceva. Pur şi simplu.

Cum să-ţi satisfaci bărbatul

Ştiu că este greu să-i faci un cadou de Crăciun, având în vedere că, atunci când ieşi din casă, din prima secundă primeşti 5 oferte speciale şi te împiedici de trei tarabe cu luminiţe, te calcă un ren pe picior, iar dacă te pune necuratul (the untidy one) să te duci prin shopping center-uri sau uber-market-uri în perioada asta trebuie să-ţi iei armura cu tine şi berbecul, ca să-ţi poţi croi drum printre oameni.
Cu ocazia sărbătorilor, vreau să le fac un cadou cititoarelor mele şi să le împărtăşesc din deşteptăciunea mea întruchipată: cum să-i faci un cadou bărbatului tău.



1. Obiectul.
Foarte multe femei fac greşeala să cumpere prietenului un cadou care le încântă doar pe ele. De aceea, în istorie au existat multe obiecte alese după pofta inimii ei care au fost înghesuite într-un sertar, într-o pungă, într-un sac de gunoi sau direct la ghenă. Lumânări parfumate. Ornamente de pom. Globuri de sticlă umplute cu polistiren. Inimioare de pluş. "Era pur şi simplu adorabil, cum mă priveau ele de pe raft, nu am putut să nu le cumpăr!".
Obiectul pe care i-l cumperi unui bărbat trebuie să fie practic, amuzant, simplu = tot ce nu este cu slipici, decorativ şi adună praf. Sunt multe lucruri pe care şi le doresc bărbaţii, caracteristica lor comună este că sunt jucării. Iar dacă bărbatul tău s-ar juca cu o inimioară de pluş, atunci puteţi să vă împletiţi unul altuia părul, să vă uitaţi la The Notebook şi să faceţi o plăcintă.

2. Gustarea
Crede-mă, efortul de a învăţa să găteşti (dacă nu ştii deja) este poate unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pe care le poţi face. Ia o pauză de la cariera aia de succes şi învaţă să coci o prăjitură, să ornezi un tort.
Dacă îi dai, odată cu obiectul, un tort făcut de mâna ta, nu ai cum să dezamăgeşti. Iar dacă te prezinţi ca scoasă din cutie, strălucitoare, parfumată, cu pletele coafate şi cu un tort în mâini, va crede că este combinat cu Super Woman.
Ingredientul secret este iarba, 15 grame. Nu, nu, glumesc. Ingredientul secret este dragostea, iar urmarea logică este la pasul 3.

3. Dragostea
Dragostea fizică şi explicită. Când dăruieşti un cadou cu dragoste, trebuie să-ţi dai hainele jos. Prietenul tău nu te iubeşte doar pentru personalitatea ta. Dacă vrei să marchezi într-adevăr momentul, poţi face o chestiuţă specială. De data asta, poţi utiliza obiecte decorative, lenjerie roşie cu clopoţei (deşi ei se laudă că nu îi interesează ce ai pe dedesubt, că oricum zboară), lubrifiant cu aromă de turtă dulce sau alte detalii festive.
Dacă ai vreo jenă din cauza faptului că preacurveşti în post, după înfăptuirea scârbavnicelor păcate trupeşti fă trei cruci şi fă-ţi o programare la preot, pentru nişte acatiste. Fii generoasă, lăcaşul de rugăciune are nevoie de banii tăi. După asta poţi fi sigură că eşti ok cu Dumnezeu tatăl and son (bun nume de afacere de familie!).

Acest 3 în 1 reprezintă cadoul perfect. Dacă nu va fi mulţumit, sigur este ceva în neregulă cu tine şi probabil aşteaptă ajunul Crăciunului ca să îţi dea papucii. Sau va scrie ceva de genul ăsta.

Hip-Hop-Hipster-Hippie-Hap

Deşi mereu sunt defazată în privinţa modei, în faţa sau în urma ei, trebuie să recunosc că îmi place să observ noua hipstereală.
Toată nebunia asta cu hand-made, bio, indie, artsy mă face să ameţesc, mă dă pe spate. Filme europene, cocktailuri necunoscute, trupe obscure de muzică, biciclete împodobite cu flori şi fără viteze, second-hand, pălăriuţe. De mică n-am mai văzut atâta bucurie pentru nişte mărunţişuri. Ne bucurăm să împrumutăm rolurile celuilalt gen, să avem moduri alternative de viaţă, nunţi în picioarele goale şi să folosim tot ceea ce nu folosesc ceilalţi. Ne dedicăm unor cauze: tinerii din Moldova care nu au văzut marea, să trimitem scrisori în plic, să facem schimburi de haine, concerte cu strângere de fonduri, ecologie şi altele. Cu cât ne ridicăm din albia omului de rând, fără educaţie, ajungem la lucruri din ce în ce mai bizare. Cu cât pretenţiile locului în care mă aflu sunt mai mari, cu atât cei care mă înconjoară sunt mai excentrici. Se pune atâta accent pe individualitate şi prin asta se înţelege doar imaginea pe care ţi-o faci.
Unii oameni sunt atât de îndreptaţi spre ei înşişi încât, în fiecare zi, oglinda îi păcăleşte, spunându-le că sunt indivizi unici, când de fapt fiecare bucăţică din ei este o cărămidă împrumutată de la ceilalţi.



Am ajuns la concluzia că adevărata individualitate nu epatează, ba este chiar minimală. Imaginea ar trebui să fie cea a unui anonim, nedefinită şi capabilă să se raporteze la cât mai multe lucruri. Funcţională şi concisă: nu haina îl face pe om. Ideile ar trebui să fie cele care te fac alternativ.
În ziua de azi, toţi suntem artişti, orice exprimare a sinelui poate fi artă, cât timp are intenţia de a fi altfel. Nu avem lucruri mai importante de făcut decât să ne dăm artişti? Până la urmă, ce-i arta? O reprezentare culturală a frumosului, îmi spune cineva. Culturală, deci înseamnă ceva.
Ce mă deranjează la oamenii care se pretind altfel este faptul că au impresia că este uşor să fii altfel. De exemplu, oamenii care poarta dreaduri, sau codiţe din acelea de aţă, prinse în păr. Care şi le fac fără să cunoscă substratul cultural şi semnificaţia purtării lor. Forme fără fond.
Am prieteni mai toleranţi (şi puţin cam "imaculaţi") care spun că fiecare este liber să se exprime cum doreşte, să se îmbrace cum doreşte şi nu ar trebui să conteze asta. Atunci lăsaţi-mă să fiu liberă să-i desconsider pe cei care în ochii mei sunt superficiali şi fac lucruri din raţiuni mărunte. Şi să-mi doresc ca oamenii să fie mai atenţi la ce transmit şi ce înseamnă un lucru, mai ales când se pretind a fi ieşiţi din rândurile gri ale prostimii.

Copiii afumaţi

Îmi plac clubuleţele cu muzică live, iubesc atmosfera, vibraţiile, sunetele şi energia care-i între public şi trupă.
Nu de puţine ori am văzut în clubul unde merg cel mai des că unii oameni îşi iau copiii cu ei. Pe de o parte, apreciez. Şi mama m-a dus la multe concerte, dar nu ţin minte nici să mă calce lumea pe picioare, nici să îmi răsune cinelele în urechi sau să fumez pasiv de la 11 seara la 3 dimineaţa.
În condiţiile clubului la un concert nu aş ţine nici un câine, aşa că mă enervează să văd copii, unii preşcolari pe acolo. Pentru că este zgomot, aglomeraţie, lumea fumează, lumea bea, este trecută de mult ora de culcare, pentru că îl oboseşti şi îl expui distracţiilor pentru adulţi.
Eu una îi consider pe părinţi tâmpiţi. Şi eu o să vreau să fiu prietenă cu al meu, dar asta nu înseamnă că o să ies la bere cu el. Oricum, la cât de mici erau unii pe care i-am văzut, puţin le păsa de concert, se plimbau printre picioarele tuturor şi încercau să atragă atenţia mamelor şi să scape neciupiţi de obraji.
La culcare cu voi, măi copii!